ZIUA RECUNOȘTINȚEI_2013

THANKSGIVING DAY

(ZIUA RECUNOȘTINȚEI)

 

ORGANIZATOR : PROF. SAJERLI ALINA

COLABORATORI:

  • PROF. ADINA DOHI,

  • PROF. ALEXANDRA ULICI 

Dumnezeu ţi-a dăruit astăzi 86400 de secunde. Ai folosit măcar una să spui mulţumesc?”

– William A. Ward

Ziua Recunoştinţei este o sărbătoare care priveşte dincolo de suprafaţa lucrurilor, în care să ne privim viaţa şi să fim recunoscători. O zi în care să evadăm din nebunia vieţii cotidiene, să devenim mai apropiaţi sufleteşte de cei din familie, dar şi de oamenii din jur care ne colorează şi ne înseninează viaţa.

În SUA, Ziua Recunoştinţei este sărbătorită în a 4-a zi de joi a lunii Noiembrie.

Deşi România nu are o astfel de zi oficială a recunoştinţei, cred că ar fi oportun ca fiecare dintre noi să alocăm măcar o secundă din această zi de 28 Noienmbrie pentru a spune “mulţumesc” pentru tot ceea ce suntem şi avem în viaţă.

Elevii şcolii Dumbrăviţa din clasele a VII-a şi a VIII-a au răspuns deja acestei provocări sub forma unui eseu întitulat „Pentru ce sunt eu recunoscător?”. 15 elevi vor avea astfel şansa de a participa la tabara de engleză anuală sponsorizată de UAC.

28 Noiembrie este ziua în care cadrele didactice de limba engleză de la Şcoala Dumbrăviţa (Dohi Adina, Matyus Laura şi Sajerli Alina) îşi propun să aducă RECUNOŞTINŢA în prim plan cu ajutorul elevilor din clasele V-VIII şi cu sprijinul financiar al UAC, o sponsorizare care se încadrează foarte bine cu ideea de generozitate şi recunoştinţă care se doreşte accentuată în această zi.

Activitatea va cuprinde o probă teoretică despre această sărbătoare. 6 grupe din cele 3 structuri ale şcolii- Chechiş, Dumbrăvita şi Rus îsi vor disputa premiile. Cei cu înclinaţii artistice vor avea ocazia să participe la un concurs de creaţii plastice care cuprinde două secţiuni : Desene/ Picturi, respectiv Colaje/Machete. Pentru partea de spectacol, câţiva elevi din cei selecţionaţi pentru tabăra de engleză îşi vor citi eseurile în faţa publicului.Tot în cadrul acestei activităţi elevii vor recita poezií, vor cânta şi vor viziona filmuleţe/ PPTuri despre semnificaţia acestei sărbători.

Ideea de recunoştinţă are rădăcini adânci. Din cele mai vechi timpuri, oamenii aduc pretutindeni mulţumiri zeilor pentru recolte sau bunuri. Nu există cultură sau civilizaţie pe această planetă care să nu respecte natura şi cultul strămoşilor.

Desigur, un astfel de gest de gratitudine există şi în cultura Statelor Unite. Nativii din America de Nord ţineau ceremonii de mulţumire pentru recolte cu mult înaintea sosirii primilor europeni în Lumea Nouă. Ei se rugau, dansau şi se antrenau în diferite jocuri, aducând mulţumiri divinităţilor pentru recoltele de porumb, fasole, dovleac, orez sălbatic şi fructe de pădure.

În istoria Americii, totul a început în 1620 când  corabia Mayflower cu 102 de pelerini la bord a traversat Atlanticul pentru a se stabili în Noua Lume. Erau autoexilaţi ce încercau să scape de conflictele religioase din Anglia specifice timpului. Pelerinii s-au stabilit în Plymouth Colony (astăzi statul Massachusetts.) Primele lor luni în Noua Lume au fost extrem de dificile datorită iernii aspre, cât şi necunoaşterea posibilitaţilor de supravieţuire. A fost o iarnă devastatoare şi jumătate dintre ei nu au supravieţuit. Primăvara următoare băştinaşii (indienii) i-au ajutat să se adapteze şi să supravieţuiască pe noul continent. Legenda îl plasează pe Squanto, un indian din tribul Wampanoag în prim plan. Squanto învăţase engleza ca sclav de la exploratorul englez John Weymouth în timpul călătoriilor lor în Anglia şi prin Europa. Întorcându-se în satul lui, Patuxet, în 1620, împreuna cu un alt indian, Samoset îşi găsesc satul pustiu. Toţi locuitorii lui fuseseră decimaţi de o molimă lăsată în urmă de vânzatorii de sclavi.

Un an mai târziu, când au sosit pelerinii englezi, văzând situaţia dramatică în care se aflau, Squanto decide să stea împreună cu ei câteva luni. El le aduce carne si piele de caprioară, îi învaţă să-şi construiască corturi, să planteze porumb şi alte plante, să recunoască plantele medicinale, să culeagă şi să pregătească scoici, să extragă siropul de arţar şi alte lucruri necesare supravieţuirii prin acele locuri. Toamna următoare recoltele au fost nesperat de bogate, prin urmare puritanii au hotarât să multumească lui Dumnezeu şi să pregătească o masă la care i-au invitat pe Squanto, pe Samoset, pe şeful tribului Wampanoag si familiile acestora. Sărbătoarea a ţinut trei zile şi a însemnat nu numai un semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de binefăcători, ci şi unul de prietenie între colonişti şi indieni.

Astăzi, atât în Canada cât şi în Statele Unite, Ziua Recunoştinţei este o sărbătoare de familie în care oamenii îşi împodobesc casele cu bostani şi porumb, plantează flori de toamnă, servesc la masă curcan cu sos de merişoare şi plăcinta cu dovleac, participă la parade unde admiră carele alegorice, se uită la meciuri de fotbal şi aduc mulţumiri pentru binele din viaţa lor.

Recunoştinţa este un sentiment care necesită conştientizare şi efort atât pentru a o simţi, cât şi pentru a o arăta, dar nu ar trebui să ne fie străină. Aşadar, să ne gândim toţi, măcar o secundă, pentru ce trebuie să spunem mulţumiri.

Prof. Sajerli Alina-Ramona

This slideshow requires JavaScript.

Niciun răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *